Nu-i singurătatea cea ce ne omoară, Ci statornicia dorului într-o doară. Trenul ăsta nu oprește în gară, N-ai bilet și eternitatea te-nsoară. Coboară!
[...]Nu-i singurătatea cea ce ne omoară,
Ci statornicia dorului într-o doară.
Trenul ăsta nu oprește în gară,
N-ai bilet și eternitatea te-nsoară.
Coboară!
Ce mult de mult ai dus din spate-n spate! Te-ai smuls din lapte proaspăt muls de Ea, Sa aibă vremile ce vin ce să socoate. Oda spinării abia ce începea: Cu trâmbițe, trecutul; noi doi cu
Eu, dacă voi Tu, dacă noi Ea, dacă el El dacă ea Nu, dacă da Dar dacă nu Ei dacă tu Tu, dacă nu Ea, dacă da Dar dacă tu Ei, dacă ea Ea dacă tu
Aud cum înfloresc copacii, Cum strigă mugurii: ah, viață! Și în durerea lor crescând, săracii, Miros a flori de noapte și de gheață. Aud cum răsare o narcisă Din pământul negru-brun, Ca o pasăre care, ucisă,
M-ai mințit că muzele vor fi soții, Mi-ai turnat cerneala pe hârtii, Umblu ca o boare, vreau să știi Că sânt sigur. Te-am mințit că buzele îți vor șopti Ți-am adus ofranda ce-ai poftit, Umbli ca
Eu să fiu poet, vreau, nu sfânt, Și la tine în brațe, și sub pământ! Să fie alții regi, eu vreau poezie, Și o pană ce pătează hârtie! Cel mai tare mă bucur că sânt, Mai
Problematica părerii E amuzant cum în unele dimineți te trezeşti târziu, atât de târziu încât avioanele nu mai zboară, albinele nu-ți mai îndulcesc amarul iar oamenii nu se mai iubesc. N-ai citit asta nicăieri. M-am trezit
© 2024 Poesii ⋅ All rights reserved ⋅ Privacy policy
© 2024 Poesii ⋅ All rights reserved ⋅ Privacy policy
