Când te-ai dus de la mine, eram prunc, înfășat, m-am desfătat de-atunci, am aruncat și încă mai arunc, mă-ntorc dar nu mai fug, mă rog dar nu
Din părul tău mi-am țesut frânghii groase și cu ele m-am ancorat în realitate, în realitate nu voiam decât să ți-l mângâi, să-mi spui, mai treci odată
Ai o tăcere în colțul buzelor, care se arcuieşte în timpuri opuse şi mă supun cam toate ce le-am lăsat nespuse; dar liniştea asta nu-i decât liniştea
Ne fură codrii, mumă, să nu ne mai ascundem și s-aruncăm cu stânci în capete de lut, ne fură caprele și râsul, să nu mai râdem, nu
Am orbit. Când te-am privit, ochii mi s-au închis purtându-te. Pesemne, n-au vrut să mai vadă niciun alt paradis. Te-am iubit. Când te-am iubit, inima s-a oprit
Mai mereu vorbim de pace În cuvinte de război, Însă nu ştim cum s-o facem Să ajungă și la noi. Uneori vorbim de stele Şi de alte-ndepărtări;
03.06.2012, București, Militari Cum gândul te poate duce atât de departe, Atât de departe poți și tu să mergi; Câte știi deja și cu restul din carte,
Când am să fiu bătrân, am să-mi port tinerețea în buzunarul din spatele ce nu m-a durut niciodată, și câtuși de puțin am să las
Dacă iubirea n-are margini, nici lumea nu-mi încape într-un buzunar Căci fericirea nu ține decât de un păcat, păcat de noi că n-am fost fericiți
O iubire cât o mare, O uimire, o mirare, O clădire, o cărare, Un pământ… O iubire cât un soare, O simțire cu onoare, O
© 2024 Poesii ⋅ All rights reserved ⋅ Privacy policy
© 2024 Poesii ⋅ All rights reserved ⋅ Privacy policy
