O lumină frumoasă îmi intră în casă și mă face să vreau să pătrund Într-un gând ca o floare albastră ce trăiește în glastră murind Mă ascund
Nici nu mai știu de câte ori și ce sfori am tras Ca să mă uit prelung la lume dintr-o parte Am măsurat secundele cu-o linie pe
Eu să fiu poet, vreau, nu sfânt, Și la tine în brațe, și sub pământ! Să fie alții regi, eu vreau poezie, Și o pană ce pătează
Îmi mângâia obrazul cu sosuri picante de dor Și dulce mi-aluneca pe străzi închise demult, Și cred că mă iubea că prea se uita în gol, Iar
Am vrut să scriu de păsări Ca sa înțeleg cum e zborul, Însă am scris despre oameni, Și-am învățat ce e dorul. Tu, m-ai atins cu mâna
Dacă iubirea n-are margini, nici lumea nu-mi încape într-un buzunar Căci fericirea nu ține decât de un păcat, păcat de noi că n-am fost fericiți măcar Mă
Mă gândesc că soarele apune fără să spună un cuvânt, nici la revedere sau pe curând Pleacă fără să plece, trece fără să treacă, răsare din munte,
Am atâtea amintiri care nu sunt ale mele Cam atâtea denumiri câte litere în stele Mă acoperă pământul și m-oi lepăda de piele Când împletesc
M-ai mințit că muzele vor fi soții, Mi-ai turnat cerneala pe hârtii, Umblu ca o boare, vreau să știi Că sânt sigur. Te-am mințit că
Cine ești tu și pentru ce să-ți mulțumească țara? Cine ești tu și când te-ai socotit atoateștiutor? Cine ești tu să-mi scuturi merii primăvara? Cine
© 2024 Poesii ⋅ All rights reserved ⋅ Privacy policy
© 2024 Poesii ⋅ All rights reserved ⋅ Privacy policy
