Mi-e dor de cei ce nu mai sânt. Ce-ar sta și ei acasă, nu-n pământ! Mi-e dor de cei ce nu mai sânt. Ar sta cu noi la masă, nu în gând. Mi-e [...]
Mi-e dor de cei ce nu mai sânt.
Ce-ar sta și ei acasă, nu-n pământ!
Mi-e dor de cei ce nu mai sânt.
Ar sta cu noi la masă, nu în gând.
Mi-e dor de cei ce nu mai sânt.
Pe cuvânt că bate-un vânt
Picurând.
Am ochii căprui și vorbele cos Cu părul-castane căzute prin parcuri. De-oi găsi vreodată la toate astea folos, Am s-aștept ca poeții, cuminte, pe arcuri. Hai să dăm viitorului ce-i scriu eu acum: Să știe c-am
Ai gustul un metru mai moale Și gândul un centimetru mai sec, Ți-e limba sărată și tare, Ți-e sufletul un demi-sec. Iubești o păgână vâltoare De ochi albaștri și triști, Ți-e dor de căprui și de
Mi-e dor de cei ce nu mai sânt. Ce-ar sta și ei acasă, nu-n pământ! Mi-e dor de cei ce nu mai sânt. Ar sta cu noi la masă, nu în gând. Mi-e dor de cei
Aud cum înfloresc copacii, Cum strigă mugurii: ah, viață! Și în durerea lor crescând, săracii, Miros a flori de noapte și de gheață. Aud cum răsare o narcisă Din pământul negru-brun, Ca o pasăre care, ucisă,
Am distrovít străúvnice lipoáve Retrigănínd taráscove emévici Și plingătrúni avâscovínd oțoáve Melinăstrésc fugálii penitrévici Câte stragóvnice neclipsuríte dóviți Și jíntele leptúri ce ogrăvésc fiscoáne De ungrăvíte nemfírițe friscóviți Regrințărésc ajámitele doárne. (poezie scrisă în Spargă, limbă
Te gâdilau călcâii când ploua; Era, ziceai, un simț ca de bunică. Te-ngrămădeai sub fulgere de frică, Când pe sub noi mereu tuna. Acum te scarpini de parcă frige Pământul rece pe unde-ți calci. Cu frunze-n
© 2024 Poesii ⋅ All rights reserved ⋅ Privacy policy
© 2024 Poesii ⋅ All rights reserved ⋅ Privacy policy
