Bat clopte de nuntă căci ne-ați furat mirese,
Bat caii pasul strașnic trezind o amintire,
Ne mor vitele-n luncă și strămoșeasca pace,
Ne pleacă viitorul ca la război, la muncă;
Și ție să nu-ți pese?

Se cântă-n cer prohodul unui popor de paie,
Îngenunchează zarea pășind în straie negre,
Ve plânge tot trecutul, ce dus prea dinainte
Stă și se roagă aprig temându-și începutul;
Și eu să stau cuminte?

Murim în tot ce nu ne spunem.
Murim și fără să supunem.
Iubim, dar prea des nu ne spunem,
Că țara, mama, au obosit să strige: sunteți obraznici și răi…
Să nu mai fim!

Și de unde luăm, tot acolo să punem!