Aş vrea uneori să şterg de pe hartă ecuatorul, tropicele şi cercurile polare, să n-aibă graniță dorul; să am o radieră pământie cu care să rad copilăreşte orice hotar şi orice nu-i mângâiere, să țin doar tricolorul, să am pe masă peşte. Doamne ajută şi Doamne fereşte. Aş mai vrea să ne mutăm toți înapoi la sate, să te ştiu soră, să mă vrei frate; să rânduim chirpici şi să ocrotim grajduri, printre degete curgă-ne grâu, să punem răsaduri, să nu murim în palate dar să trăim în dreptate. Ce gânduri!? Aş vrea mai înainte de toate să nu vorbim toți o singură limbă, să nu arătăm cu toții la fel, să nu ne îmbrăcăm unii cu alții, de parcă ar fi cineva vreun model. Aş vrea să ne păstrăm portul şi vorba, borşul şi ciorba, să vorbim frumos, tu să-mpleteşti, eu să cos. Tu pe față, eu pe dos. Aş vrea să consumăm doar atât cât e de trebuință, să ne certăm cât mai rar cu putință, să nu ne mai prefacem că trăim, îngrămădiți între prefabricate şi dacă se poate, să nu ne mai mințim. Ce libertate!? Aş vrea acum la urmă, numaidecât, vă rog, să ne învie iarăşi toți Lazării din humă, să se ridice straşnic tot praful de pe tobă; să cânte toți cocoşii un recviem la fluier, o doină la caval, un imn pe care-l şuier… Ce gând banal!? Găsind că-i de agiuns să vrei, încât ca să se poată şi dac-or vrea cu toții tot ce-ți doresc eu ție, vreau un pământ frumos, o dulce Românie. Aşa aş vrea să fie, cum a mai fost. Aş… !