Sân’ trist când e soare, Trist când e rouă. Sân trist în culoare, Cutremur scurt la două. Fragilă poezia – o, fragedă copilă, Cu tot mai multe
Mi-e dor de cei ce nu mai sânt. Ce-ar sta și ei acasă, nu-n pământ! Mi-e dor de cei ce nu mai sânt. Ar sta cu noi
Nu-i singurătatea cea ce ne omoară, Ci statornicia dorului într-o doară. Trenul ăsta nu oprește în gară, N-ai bilet și eternitatea te-nsoară. Coboară!
am tăiat merele un pic prea mici acum ce fac, ce pun? e bine așa? învârt cum trebuie? dar acum? acum să tac, ce spun? ai tăiat
Din grai, pe gurile de rai, curgeam, Din neam – urgia neamului – veneam; În vis omizi înflutuream Și vorbeam când tăceam. Lumea, să fie cum o
13.12.2006 Pălesc florile rigide de atâta oftat, Se înnegresc ochii căprui de durere, Mă închid construind în mine palat Și trăiesc în păcat vinovat de putere. Dar
M-ai făcut să mă simt ca acasă, mai apoi te-ai făcut că nu-ți pasă, cu grimasă în drum spre casă am mers prin noroi cu tenișii noi,
acasă unde masa e masă și casa e plină, frumoasă, e cald între palme reci, cu mâinile-n buzunare petreci, ai ochii mari și azi nu
N-am văzut pe nimeni să ducă dor de casă Cum duce frigul florile și frunzele ce cad Și n-am să văd, iubito, căci ochii nu
Ce contează ce încalți când mergi prin rai? Unde ții tu tinerețea când e tot ce ai, ce dai? Pe-un picior de plai iute alergai,
© 2024 Poesii ⋅ All rights reserved ⋅ Privacy policy
© 2024 Poesii ⋅ All rights reserved ⋅ Privacy policy
