13.12.2006 Pălesc florile rigide de atâta oftat, Se înnegresc ochii căprui de durere, Mă închid construind în mine palat Și trăiesc în păcat vinovat de putere. Dar zile mai sunt, scurte și albe. [...]
13.12.2006
Pălesc florile rigide de atâta oftat,
Se înnegresc ochii căprui de durere,
Mă închid construind în mine palat
Și trăiesc în păcat vinovat de putere.
Dar zile mai sunt, scurte și albe.
Nopțile-s vii – metamorfoze lucide.
Mă doboară încet pălite flori dalbe
Cu miresme ce nasc și ce vor ucide.
M-ai făcut să mă simt ca acasă, mai apoi te-ai făcut că nu-ți pasă, cu grimasă în drum spre casă am mers prin noroi cu tenișii noi, ți-am zis că voi fi ca tine niciodată, eu,
Am vrut să scriu ceva în cafeaua de azi Şi-am nimerit la automat unde nu-i rost de zaț. Am pus din zahar şi cât mi-a mai rămas am tras cu nesaț, de tine şi de ceas,
Ne fură codrii, mumă, să nu ne mai ascundem și s-aruncăm cu stânci în capete de lut, ne fură caprele și râsul, să nu mai râdem, nu mai avem trecut! Ne fură codrii, taică, să nu
Din părul tău mi-am țesut frânghii groase și cu ele m-am ancorat în realitate, în realitate nu voiam decât să ți-l mângâi, să-mi spui, mai treci odată pe-acolo, cred că am un cucui. Am trecut peste-atâtea
Întrebător, pășind rătăcitor prin dorul poeziei, Privirea ta ce s-a aprins sub pleoapa mea, opresc, Când peste noi ploua mărunt cu strop ceresc, Ne-am întâlnit sub nori, ți-am dăruit flori, și în mine cresc. Port atingerea
Încă se aud ropote de cai pe poteca udă, Cară-n spate brazii retezați din fașă, Nechează și mușcă liniștea zăludă, Ard candele-n mâini, e lumină-n casă; Vizitiii urlă mirosind a trudă, Caii nu se lasă. I-așteaptă
© 2024 Poesii ⋅ All rights reserved ⋅ Privacy policy
© 2024 Poesii ⋅ All rights reserved ⋅ Privacy policy
