Cândva
M-aș lăsa pradă uitării undeva
ca și cum mi-ar păsa
Sara pe deal să tresar ca și când
pe sărite am trăit netrăite
Presărate clipite ce par neprețuite acum
Sunt trist că exist între spațiu și timp, blocat la congruența a două ape tulburi: una vie, iar una pe ducă-se să se ducă
De moarte nu mă sperii, însă mă cutremur la ideea de a nu mai fi cine sunt
Sau cine eram, de unde veneam și tot ce-mi mai curse prin vene
Din câte-am trăit aici pe Pământ,
din toate de-ar rămâne catrene
Voi fi fost fericit o vreme măcar
C-am scris poezii, nu blesteme
Nici eu nu mă tem, nu te teme
Cândva
vom fi fost de neuitat undeva
ca și cum ar conta
Fragment
