I de la Iertare

Din părul tău mi-am țesut frânghii groase și cu ele m-am ancorat în realitate, în realitate nu voiam decât să ți-l mângâi, să-mi spui, mai treci odată

Iubirea-mi surâde şi umărul își cade, Se-apleacă spre mine înecată-n surâs, Îşi înnoadă privirea, sughiță de plâns, Între noi s-au întins iar decade. Să-mi fierbi, te rog,

Îmi pleacă ciocârlii să-şi caute sorocul. Plâng cerbi de foame şi frig prin intersecții, Aleargă tot pământul prea repede, norocul, Râd toți cretinii azi crăpând de interjecții.

Micro 17, mergeam după macrou Plasa plină cu pește, saramură eu Peste drum de scafandri, un ecou, Glasul ce-a strigat din minereu: Cina! În așteptarea unui semn

Ce frumoasă erai, Ca un crin arătai, Ca pe vin, mă sorbeai Din priviri. Aveai părul prelung, De un aspru nătâng, Frânt ușor atârnând, Înspre coapse. Cu

O lumină frumoasă îmi intră în casă și mă face să vreau să pătrund Într-un gând ca o floare albastră ce trăiește în glastră murind Mă ascund