Sân’ trist când e soare, Trist când e rouă. Sân trist în culoare, Cutremur scurt la două. Fragilă poezia – o, fragedă copilă, Cu tot mai multe
Mi-e dor de cei ce nu mai sânt. Ce-ar sta și ei acasă, nu-n pământ! Mi-e dor de cei ce nu mai sânt. Ar sta cu noi
Nu-i singurătatea cea ce ne omoară, Ci statornicia dorului într-o doară. Trenul ăsta nu oprește în gară, N-ai bilet și eternitatea te-nsoară. Coboară!
am tăiat merele un pic prea mici acum ce fac, ce pun? e bine așa? învârt cum trebuie? dar acum? acum să tac, ce spun? ai tăiat
Din grai, pe gurile de rai, curgeam, Din neam – urgia neamului – veneam; În vis omizi înflutuream Și vorbeam când tăceam. Lumea, să fie cum o
13.12.2006 Pălesc florile rigide de atâta oftat, Se înnegresc ochii căprui de durere, Mă închid construind în mine palat Și trăiesc în păcat vinovat de putere. Dar
M-ai făcut să mă simt ca acasă, mai apoi te-ai făcut că nu-ți pasă, cu grimasă în drum spre casă am mers prin noroi cu tenișii noi,
am tăiat merele un pic prea mici acum ce fac, ce pun? e bine așa? învârt cum trebuie? dar acum? acum să tac, ce spun?
Din mugur în mugur, prin pielea de fag, trăiește pădurea și crește cu drag ferigi și licheni sub întins răsărit, așteaptă iubitele lacrimi în palmele
Mă gândesc că soarele apune fără să spună un cuvânt, nici la revedere sau pe curând Pleacă fără să plece, trece fără să treacă, răsare
© 2024 Poesii ⋅ All rights reserved ⋅ Privacy policy
© 2024 Poesii ⋅ All rights reserved ⋅ Privacy policy
