Dintr-un gând ascuns într-o lună opacă, Scot un pumn de stele ce stau să se mire, De cât de frumoasă poți fi în neștire, Și cât de mult ochii tăi vor să-mi placă. Sub soarele veșnic, fruntea-ți surâde senină Iar părul bălai se-mpletește în muguri, Te gust în ascuns ca pe-o zeamă de struguri, Și mă-mbăt ca o muscă fermecat de lumină. În inimă-mi zace privirea ta dragă, Mă-ncălzește când de dor îmi e frig, Și mă frige când obraznic te caut în grabă, Îmi șoptește când îmi vine să strig. Într-un cântec de veacuri, sub un strop de simțire, M-am lăsat dus de valuri, o lume, Dar mă-ntorc și te aflu, sfântă iubire, Ești scânteia ce-a aprins o genune.