Mă gândesc că soarele apune fără să spună un cuvânt, nici la revedere sau pe curând Pleacă fără să plece, trece fără să treacă, răsare din munte, din apă Lasă în urmă culori, [...]
Dacă iubirea n-are margini, nici lumea nu-mi încape într-un buzunar Căci fericirea nu ține decât de un păcat, păcat de noi că n-am fost fericiți măcar Mă uit cu jind la doi sâni aprinși ca două
O iubire cât o mare, O uimire, o mirare, O clădire, o cărare, Un pământ… O iubire cât un soare, O simțire cu onoare, O mărire, o urcare, Un cuvânt… O, iubire… cât? Un gând…
Micro 17, mergeam după macrou Plasa plină cu pește, saramură eu Peste drum de scafandri, un ecou, Glasul ce-a strigat din minereu: Cina! În așteptarea unui semn de potol Mă hrăneam cu tempeste-n bemol Țineau vinul
Cândva M-aș lăsa pradă uitării undeva ca și cum mi-ar păsa Sara pe deal să tresar ca și când pe sărite am trăit netrăite Presărate clipite ce par neprețuite acum Sunt trist că exist între spațiu
doi pași spre capăt de linie spre nicăieri, spre tinerețea trăită de-a valma zâmbești cu ochii, clipești cu buzele dormi pe bancă în parc fumezi ce ai te liniștesc copacii ce dorm deasupra ta te-acoperă liniștea
13.12.2006 Pălesc florile rigide de atâta oftat, Se înnegresc ochii căprui de durere, Mă închid construind în mine palat Și trăiesc în păcat vinovat de putere. Dar zile mai sunt, scurte și albe. Nopțile-s vii –
© 2024 Poesii ⋅ All rights reserved ⋅ Privacy policy
© 2024 Poesii ⋅ All rights reserved ⋅ Privacy policy
