Din părul tău mi-am țesut frânghii groase și cu ele m-am ancorat în realitate, în realitate nu voiam decât să ți-l mângâi, să-mi spui, mai treci odată pe-acolo, cred că am un cucui. Am trecut peste-atâtea și fără frânghii, draga mea, ne descurcăm și mai departe. Din mâinile mele ți-ai făcut casa, cu gardul mic, cu acoperiș înalt și fumul gros, de la țigările mele, dă-mi-le mie, te rog, voi face ceva frumos cu ele. Din buzele tale mi-am ales culoarea și cuvintele, nu le asculta, prinde-le din zbor, zburăm, nu vezi că eu sunt nor și tu furtună? Din ochii mei ai făcut faruri pe mări de zăpezi și toți nămeții s-au topit când mi-ai zis: uite, e de ajuns să crezi, nu te-am mințit, ești ceea ce creezi! Din urechile tale mi-am făcut miile de oameni care mă ascultă, care mă citesc și care vor să m-audă, iar tu mi-ai arătat cum totul se inundă, când urechile se înmulțesc, îți mulțumesc, din părul tău îmi fac o luncă și-acolo vreau să cresc. Iubesc.