E amuzant cum în unele dimineți te trezeşti târziu, atât de târziu încât avioanele nu mai zboară, albinele nu-ți mai îndulcesc amarul iar oamenii nu se mai iubesc. N-ai citit asta nicăieri. M-am trezit alarmant de târziu, când lumea se pregătea să adoarmă, să se culce pe-o ureche şi-n perne să-şi frângă zborul. Bună dimineața, îmi scrie telefonul, dă din aripi, îți zboară viața şi n-ai destui bani s-o aduci înapoi din țările calde!

Am visat că mă scăldam în fântânile eternității, am ațipit pentru o clipă şi m-am înecat în absolut tot. Am rămas fără aer, mi-au murit prepelițe de foame şi frig în luna lui Marte. Acum e April şi ele tot moarte.

Am privit omul în ochi şi el m-a privit pe mine cu ochi curioşi, neştiind că oglinzile mint!? Am visat că mă iubea cine voiam eu să mă iubească, aveam toată încrederea unui suflet pe care mi-l doream şi mă simțeam admirat. Trăiam într-o țară frumoasă dar şi deşteaptă. Românii mă respectau pentru că eram om şi peste toate, se respectau unii pe alții fiind şi ei oameni. Eram, în sfârşit, de acord cu cei ce-mi spuseseră că răbdarea le vindecă pe toate. Chiar şi pe români. Oare mai e timp?

M-am trezit şi dacă azi e altă zi, oare şi eu sunt altul? Oare nu pot fi cel ce vă spune că sunteți proşti? Că sunteți. Guvernul se joacă “țară, țară, vrem proşti” iar voi ați trecut de mult de faza grupelor. Înainte!

E dimineață în noaptea minții de român iar el se duce la culcare. “Noaptea ca hoții” credeți voi; dimineața ca boierii, când stați voi la coadă, proştilor! Voi sunteți piesele de Tetris şi tot voi “insert coin”. V-ați prins?

Mi-am amintit azi de cultul personalității, cumva, într-o discuție oarecare. Mi-am amintit că, la televizor, undeva în România lui 2017, ori şapte mii cinci sute cine mai ştie cât, un personaj ca Oana Zăvoranu dădea “de pomană” plebeilor nițcaiva Gucci, poşete, şosete cu etichete, mizerii atestate. Blană, le-a zis. Vă spun că n-am fost în viața mea la circ; multă vreme am crezut că-s eu sărac sau ceva, când, de fapt, eu crescusem într-unul. Altfel, chiar nu înțeleg jongleriile. Nu mi-au plăcut niciodată glumele alea că-mi prea săreau coarda.

Aşadar, femeia asta, artistul, icon-ul, influencer-ul, într-o scenă absurdă, saluta mulțimea adunată la balconul unui “palat” comunist, adică desenat cu stânga. Oamenii strânşi acolo păreau mulțumiți de decizia luată, televiziunile televizau un spectacol grotesc, unde aceiaşi jandarmi conştiincioşi dirijau mulțimea înapoi în viitor ca-n trecut. O “duamnă” venită tocmai de la Râmnicu Vâlcea cu trenul de noapte, îşi dorea o poşetă, un autograf, o flegmă măcar – ceva de la Oana. Mi s-a făcut rău. Am schimbat postul, dar mi-a rămas în suflet o caricatură a societății româneşti: nişte români adunați sub un balcon, aşteptau să coboare o nebună, să le spună ce şi-a luat de banii lor.

Acum, când mă uit înapoi la filmul ăsta prost, cu proşti, îmi permit o comparație cu prezentul României. Cum se face că o țară care are “mânia” în cuvânt, se limitează încă la a-şi plânge şi striga oful sub un balcon, aşteptând nişte nebuni să coboare să le dea restul? N-am “dat jos” guvernul destul? N-am strigat destul? N-am plâns destul? Azi plângem, mâine ne îngrămădim la mici şi bere – proşti flămânzi.

La mulți ani, România!? Eu chiar nu văd vreun motiv de sărbătoare.

Nu vreau ca viitorul țării mele să aibă titlul: Hagi Tudose, vals cu Dăncilă; rimez cu cămilă, dacă ei n-au respect, mie de ce să-mi fie milă? Care pe care? Cine cu cine? Jos toată lumea şi toţi la muncă!

Dacă mai aud “vrem să ne luăm țara înapoi”, (sîc, domnule Ionescu!) şi nu văd o mare de români care au înțeles că singura modalitate de a recupera ce li s-a furat, e să pună mâna pe ce-i al lor şi să țină strâns de el, păstrându-l pentru totdeauna, mă piş pe voi!

Să vrem noi sânge, nu pământ, zice românul din mormânt, în timp ce țara tace,

Şi-n realizări şi simțământ, în protest se complace.

De-ar vrea ei sânge pe pământ, nici preasfințit, nici legământ, n-ar ține-n loc un neam flămând de libertate.

Suntem golani, ori nu mai suntem?

Ce ironie-n toate.

Sugeți pula!

La mulți ani!