Îmi mângâia obrazul cu sosuri picante de dor
Și dulce mi-aluneca pe străzi închise demult,
Și cred că mă iubea că prea se uita în gol,
Iar eu – nebun de mine – eram și mut și surd.
Îmi rezema pe tâmplă mâini calde ce-au păscut
O veșnicie la sânul ce poartă mure dulci;
De unde-atâta grabă să-ndeplinim porunci,
Zicea: nu vezi, iubitul meu, cât am crescut?!
Îmi gâdila orgoliul cu-n zâmbet prețios
Și-mi întorcea orice gândeam nesăbuit.
Mă revedea când mă-ntorceam pe jos,
Chiar eu – întors pe dos și neiubit…
Și n-am vorbit prea mult din lipsă de cuvânt,
Iar ea zicând nimic nu m-a iubit de frică;
Și am stat amândoi pe-o scară ce ridică,
Cerul din mare și marea din pământ.
