România nu-i numai voi și-ai voștri, mândre milioane de oameni; e și pădurea, cu milioanele și poate miliardele ei de arbori, copaci, pomi, arbuști, crengi și toate culorile ce le împresoară. Să le fie țărâna ușoară!E și mirosul de brad, de pin, de fag, stejar, frasin, molid, de carpen, de munții Carpați; de ferigi, de ciuperci și de toate cele ce mișună printre ele. România e a cerbilor și-a celorlalte ciute, și ele cu sute, în ghemul ăsta de viață – Pământ. E a vulturilor, a viermilor, și-a tuturor celor ce sălășluiesc în pământ. România e țara iepurilor, a râșilor, a vulpilor și-a lupilor ce-o mențin dreaptă și curată. E a urșilor, fie că-i a celor ce-au jucat la circ, ori a celor ce s-au hranit din gunoi, dar mai ales e a celor cărora nu le mai e frică de noi. România e și apa. E apa cea pe care prea des o luăm ca pe doar a noastră; ea e și a peștilor, e a broaștelor, și mai presus de toate e a înecaților ce dorm la unison, un somn ce înoată mereu în amonte. România e un stol de gâște sălbatice, e un cuib de rândunici, un grup de corbi și-un șir întins de străbunici. România nu-i doar de-acolo pân’ aici, de la nepoți și până la bunici, de la copii în joacă la prieteni, și de la tați și până la mămici. Țara asta-i și de-aici pân’ acolo, până atunci și până viitorul n-o s-o mai vrea și n-o să-i ducă nimeni dorul, iar tricolorul se va fi șters și-i una cu decorul. E a câinilor vagabonzi, iubiți sau nu, a cailor sălbatici, a zimbrilor timizi și poate, poate-i și a muștelor ce pradă împrejur. Jur.

Nesfârşită